Coteana, Brebeni și Ipotești – demersuri pentru racordarea la rețeaua de gaze naturale

Coteana, Brebeni și Ipotești – demersuri pentru racordarea la rețeaua de gaze naturale

Luni, 31 august 2020, la Consiliul Județean Olt a avut loc o ședință tehnică de lucru susținută de Marius Oprescu, președintele CJ Olt, și Ionuț Dima, Marian Ivan și Ion Căpraru, reprezentanții unităților administrativ teritoriale – Coteana, Brebeni și Ipotești.
În acest sens, Consiliul Județean Olt i-a asigurat pe reprezentanții celor trei localități de suport tehnic și financiar, pentru crearea unei asociații intercomunitare de dezvoltare, în vederea atragerii de fonduri europene necesare înființării rețelei de gaze naturale, în comunitățile respective.

”Susțin astfel de demersuri deoarece introducerea de gaze naturale reprezintă un domeniu prioritar pentru fiecare localitate, un domeniu definitoriu pentru creșterea calității vieții cetățenilor, dar și pentru mediul economic din acea zonă”. – a spus Marius Oprescu

 

Ultima modificare: 03.08.23 – 22:40 de către Adriana

Anteriorul Gala Sportivilor 2020

Avansis Mobile