Consiliul Județean Olt – certificare ISO
Consiliul Județean Olt a obținut certificarea sistemului calității ISO 90001:2015, în cadrul proiectului ”Administrație eficientă, servicii de calitate la nivel județean”, finanțat din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Această certificare reprezintă garanția calității serviciilor oferite de instituția noastră în domeniul administrației publice.
Proiectul a fost inițiat din nevoia de creștere a calității managementului în instituțiile publice și pentru creșterea încrederii și satisfacției cetățenilor în aceste servicii.
În urma implementării standardului ISO 9001:2015, se dorește simplificarea proceselor derulate în cadrul Consiliului Județean Olt, creșterea eficienței instituționale, iar serviciile prestate să fie în conformitate cu standardul de calitate ISO 9001, standard care deja este acreditat şi care şi-a dovedit eficiența.
Serviciile administrației publice locale la nivelul județului Olt vor avea ca bază de referință următoarele valori comune:
- Eficiență în administraţia publică – profesionalism şi etică la cele mai ridicate standarde şi performanţe ridicate ale funcţionarilor publici;
- Transparenţă în actul administrativ şi a activităţilor tuturor structurilor administrative;
- Accesibilitate pentru servicii, flexibilitate şi adaptabilitate a acestora conform cerinţelor individualizate ale cetăţenilor;
- Calitate superioară şi eficiență a serviciilor personalizate oferite;
- Responsabilitate față de cetăţean şi comunitatea locală.
Organismul de certificare este TUV Austria Romania SRL.
Ultimele informaţii
13 decembrie 2024, 10:25
6 decembrie 2024, 08:51
22 noiembrie 2024, 12:03
Audienţe CJ Olt