Județul Olt – județ pilot în racordarea totală cu gaze naturale
Luni, 20 mai 2019, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Olt a avut loc, la inițiativa președintelui CJ Olt, Marius Oprescu, beneficiind de prezența domnului senator, Paul Stănescu, Prefectului Județului Olt, Silviu Neacșu și Vicepreședintelui CJ Olt, Virgil Delureanu, o ședință tehnică de lucru susținută de compania TransGaz și reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județul Olt.
În deschiderea întâlnirii, președintele Consiliului Județean Olt a asigurat primarii județului Olt de toată susținerea și deschiderea, din punct de vedere administrativ, în realizarea proiectelor de racordare, modernizare sau extindere la rețeaua națională de gaze naturale.
„Am inițiat această întâlnire, fiind un domeniu prioritar de investiții pentru fiecare localitate, pentru ca toți cei interesați să primească informații esențiale, concrete, direct de la echipa de conducere a TransGaz, dar mai ales pentru a-i asigura de sprijinul instituției noastre în susținerea demersurilor privind acest obiectiv de investiții” – a declarat Marius Oprescu.
Ion Sterian – Director General TransGaz, Mihai Leacu – Director Proiectare Cercetare și Ion Tătaru – Director Departamentul Dezvoltare au prezentat posibilitățile de racordare a tuturor localităților din județul Olt la sistemul național de transport gaze.
”A fost o întâlnire strict tehnică. TransGaz are, în județul Olt, o rețea de transport bine dezvoltată, ce poate conferi județului Olt posibilitatea de a fi județ – pilot, primul din țară în care toate localitățile să fie racordate la sistemul național de transport gaze, care, într-un termen de implementare rezonabil, să ducă la dezvoltarea durabilă a localităților, a județului, aducând un beneficiu major atât mediului afaceri, cât și populației„- a declarat Ion Sterian.
Ultimele informaţii
13 decembrie 2024, 10:25
6 decembrie 2024, 08:51
22 noiembrie 2024, 12:03
Audienţe CJ Olt