Home
Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Olt - conferință de închieiere a proiectului
Consiliul Județean Olt a organizat astăzi, 15.12.2015, conferința de finalizare a proiectului Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Olt, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial – Mediu, în valoare de peste 34 milioane de euro.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate detaliile tehnice ale proiectului, rezultatele obținute și principalele investiții.

Conferința a fost urmată de o vizită în teren la depozitul ecologic de la Bălteni și la depozitul neconform de la Slatina, închis în urma proiectului.

Prin realizarea investițiilor din acest proiect, s-au finalizat lucrările pentru construcția unui depozit ecologic care va colecta deșeurile din tot județul, cu o capacitate de 880.000 metri cubi, o stație de sortare și o stație de tratare levigat, poziționate în localitatea Bălteni, s-au construit 4 stații de transfer în localitățile Caracal, Balș, Corabia și Scornicești, s-au construit 3722 platforme de colectare a deșeurilor menajere și 1975 platforme de colectare a deșeurior reciclabile, în cele 112 localități din județ, s-au închis depozitele urbane neconforme, existente în localitățile Slatina, Drăgănești Olt, Scornicești, Caracal, Corabia  și Balș, achiziționându-se, totodată, 6450 containere, 8 tocatoare și 18.000 unități de compostare. 

 

"Având în vedere că, peste câteva zile, se închide primul exerciţiu bugetar european, şi proiectele noastre ajung la final. După ce, săptămâna trecută, am închis proiectul «Conservarea biodiversităţii în judeţul Olt», un proiect frumos în care au fost implicaţi foarte mulţi oameni, inclusiv elevi, astăzi închidem tot un proiect pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu, «Sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt». Este un proiect important atât pentru mediu, cât şi din punct de vedere economic, dar şi pentru cetăţeni. Vom avea un judeţ mai curat şi cu un confort mai sporit, având în vedere că va fi lipsit de gunoaie. Acest proiect a însemnat atragerea de fonduri europene de peste 34 de milioane de euro.
De asemenea, în cadrul acestui proiect s-au închis gropile de gunoi neconforme de la Slatina, Drăgăneşti, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş. S-au construit 3.722 de platforme de colectare a deşeurilor menajere şi 1.975 de platforme de colectare a deşeurilor reciclabile. S-au construit patru staţii de transfer la Balş, Corabia, Caracal, Scorniceşti şi s-au achiziţionat 6.450 de containere. Bineînţeles, cea mai importantă lucrare din acest proiect este construcţia Depozitului integrat de gunoi de la Bălteni.

Urmează să selectăm operatori de salubritate. Noi sperăm ca în ianuarie, cel târziu în februarie, să avem ridicate în SEAP contractele privind operarea a staţiei de la Bălteni şi cel privind operatorii care vor colecta gunoiul din tot judeţul. Vor fi contracte separate. Mai departe, va fi urmată procedura de licitaţie. Durează 30 de zile până se deschid ofertele, iar dacă sunt contestaţii va mai dura încă puţin. Sperăm, însă, ca la jumătatea anului viitor să putem spune că acest proiect va intra în funcţiune." 
a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, în cadrul vizitei din teren.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați  www.mfe.gov.ro/
Instrumente Structurale în România
Siglă Fonduri Structurale
Sigla Uniunii Europene
Stema Guvernului Romaniei